Numerele lipsa sau lectiile karmice

Numerele karmiceLipsa unui numar din nume ne vorbeste despre obstacole si limitari datorate unor lectii ramase neinvatate din alte vieti. Literele si numerele care apar in nume indica talentele si abilitatile pe care le posedam. E ca si cum am avea un atelier, in care avem la dispozitie anumite unelte. In cazul ideal, posedam uneltele corespunzatoare tuturor celor noua numere, aflate intr-o proportie echilibrata si in armonie cu restul tabloului numerologic. Numerele lipsa indica unelte care nu se afla in atelierul nostru, abilitati care trebuie dobandite pe parcursul acestei vieti. Acestea sunt lectiile karmice.
Este posibil sa recunoastem in aceste descrieri slabiciuni pe care am invatat deja sa le depasim; cu toate acestea, ele reprezinta provocari pe care vom continua sa le infruntam sub o forma sau alta de-a lungul intregii vieti.

Intelegerea si punerea in practica a acestor lectii depinde foarte mult si de modul in care reusim sa patrundem sensul si sa echilibram energiile numerelor cuprinse in numele complet. O analiza numerologica reprezinta un tot, iar numerele actioneaza intotdeauna impreuna, ca un ansamblu. Interpretarea lor separata duce de multe ori la confuzii nedorite si la indepartarea de cunoasterea adevarata.
Un caz special este cel in care un numar karmic corespunde unuia dintre cele patru numere de baza din tema numerologica (Calea Vietii, Dorinta Inimii, Numarul de Realizare sau Numarul de Exprimare ). In acest caz, persoana a venit in aceasta viata hotarata sa constientizeze problema corespunzatoare acelui numar si sa o rezolve. Interesant este ca in unele cazuri se poate manifesta chiar un exces de zel in aceasta directie, ceea ce duce, de la o sub-compensare initiala in copilarie, la o supra-compensare in anii maturitatii.

Am sa vorbesc aici despre doua cazuri, al meu si al unui prieten.

In cazul meu, numar karmic 4 si Dorinta Inimii 4, pot sa spun ca supra-compensarea nu s-a produs inca, dar nici mult nu mai are… Am fost aproape toata viata dezordonata si dezorganizata, am urat rutina, munca si constrangerile. Au venit apoi ani in care am muncit chiar mai mult decat trebuia, pentru a dovedi ca sunt utila si indispensabila. Acum umblu cu agenda si cu carnetelul dupa mine si caut sa imi planific totul cat mai riguros cu putinta. Beculetul cu supracompensarea mi s-a aprins intr-o zi cand ii luam sotului ustensilele de gatit de pe masa ca sa le spal, inainte sa termine de facut mancarea…

Prietenul, numar karmic 3 si Expresie 3, a pornit in viata extrem de timid si nesigur in relatiile sociale. Acum, desi, culmea, este la fel de nesigur, este imposibil de ignorat, pentru ca are o voce care se aude la cateva strazi distanta – cand e liniste. Iar ca sa plasezi o replica in conversatia cu el, trebuie sa-ti iei bilet de ordine…

De multe ori le intalnim in numarul casei sau al societatii la care lucram, in numele parintilor, fratilor, prietenilor, colegilor, sefilor sau al partenerilor de casatorie. Indiferent unde se gasesc, ele sunt de un mare ajutor pentru noi, pentru ca ne ajuta sa constientizam lectiile de viata pe care le avem de invatat. Daca vom ocoli anumite locuri sau anumite persoane din aceasta cauza, nu vom avea nimic de castigat.

Pentru a afla care sunt lectiile tale karmice, mergi la pagina de calcule.

Lectia karmica a lui 1

Trebuie sa dai dovada de mai multa initiativa. Invata sa fii mai hotarat. Ai nevoie sa iti intaresti vointa. Viata te va obliga sa lupti pentru a-ti sustine credintele si convingerile. Va trebui sa iei decizii pe cont propriu. Trebuie sa inveti sa devii mai independent.
Viata te va pune in fata cu multi oameni dotati cu o vointa puternica, pe care va trebui sa ii infrunti. Vei avea de ales intre a-ti impune autoritatea sau a fi doborat de acesti oameni. Aceste lucruri se intampla anume ca tu sa inveti sa devii mai puternic si mai dinamic. Nu trebuie sa te preocupe prea mult ce cred ceilalti despre tine. Daca esti o fire blinda si timida, invata sa iti promovezi calitatile. Dezvolta-ti increderea in tine, ai mai multa incredere in abilitatile si in judecata ta. Invinge-ti tendinta de a tergiversa.

Lipsa lui 1 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 8 (ambitie, curaj) sau 9 (aptitudini de lider).

Lectia karmica a lui 2

Iti lipseste capacitatea de a intelege sau de a relationa cu ceilalti. Invata sa fii mai sensibil fata de nevoile si sentimentele celorlalti. Te vei regasi adesea in situatii in care, pentru a obtine succesul, va trebui sa dai dovada de rabdare si atentie si sa cooperezi indeaproape cu alte persoane.
Trebuie sa inveti sa fii mai diplomat, sa te dai la o parte atunci cand este cazul si sa iti indeplinesti sarcinile fara a astepta sa fii in permanenta laudat si recompensat. Invata sa faci parte din echipa.
Lipsa lui 2 nu reprezinta neaparat imposibilitatea de a stabili orice fel de relatii cu ceilalti. Foarte multi oameni relationeaza cu ceilalti servindu-se de energia numerelor 3 si 5, care au cel mai mare potential de comunicare sociala. Putem vorbi de o relationare la nivelul tuturor numerelor de pe scara numerologica. 1 si 8 tind sa stabileasca relatii bazate pe autoritate si forta, 2 si 6 – pe afectiune si intelegere comuna si asa mai departe. Cifra 2 este insa importanta, pentru ca simbolizeaza colaborarea si cooperarea, lucruri care stau la baza oricarei relatii de succes.

Lipsa lui 2 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 6 (intelegere, spirit de intr-ajutorare) sau 9 (altruism).

Lectia karmica a lui 3

Poti avea o teama patologica de a petrece timpul in compania altor persoane. In mijlocul multimii ai un sentiment de nesiguranta sau chiar de panica. Esti foarte critic cu tine insuti. De fiecare data cand te afli in centrul atentiei, ai senzatia ca atitudinea ta este fie inadecvata, fie jenanta. Iti stabilesti standarde de perfectiune imposibil de atins.
Incearca sa fii mai putin sever cu tine insuti. Invata sa stapanesti si sa controlezi acea voce critica din interior care te impiedica sa faci ceea ce iti place cu adevarat. Iei lucrurile mult prea in serios. Incearca sa fii mai optimist si mai vesel, bucura-te de viata si impartaseste aceasta bucurie cu ceilalti.
Viata te va pune in situatii care cer imaginatie si comunicare. Vei fi adesea pus la incercare in aceste domenii. Este o provocare pe care va trebui sa o infrunti pentru a putea fi fericit.

Lipsa lui 3 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 5 (simtul umorului) sau 9 (spirit liber).

Lectia karmica a lui 4

Iti lipseste o directie precisa in viata. Fie nu vrei, fie nu poti sa muncesti. Esti urmarit permanent de o senzatie de “luni dminineata”. Atata timp cat nu esti dispus sa investesti un efort serios, situatia ta economica va avea de suferit.
Trebuie sa abordezi lucrurile intr-o maniera metodica si disciplinata. Ai nevoie de o baza solida; altfel orice schimbare te va face sa te vei simti ca o frunza in vant.
Iti va fi greu sa iti gasesti domeniul potrivit. Esti lipsit de simt practic si organizare. Cauti raspunsuri la problemele vietii in afara ta, in loc sa le cauti in interior. Fiecare slujba noua pare sa iti aduca raspunsul cautat, insa pasiunea nu dureaza mult. Descoperi de fiecare data si destul de curand ca noua munca necesita acelasi efort si aceeasi perseverenta ca si cele anterioare, fara sa iti ofere satisfactia pe care contai. Iar daca vei urma calea usoara, cel mai probabil vei cauta un alt serviciu.

Lipsa lui 4 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 6 (simtul datoriei) sau 8 (ambitie).

Lectia karmica a lui 5

Ai tendinta de a trai intr-o lume a ta proprie, izolat de ceilalti. Atitudinea ta rigida si inflexibila reflecta teama de viata. Incearca sa devii mai indraznet, calatoreste in locuri exotice si neobisnuite, profita de orice experienta pentru a invata lucruri noi si a cunoaste oameni noi. Cauta sa iti dezvolti o viziune mai larga asupra vietii, sa devii mai sociabil. Invata sa imbratisezi schimbarea. Viata te va pune in situatia de a te adapta la situatii noi si neasteptate.

Lipsa lui 5 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 1 (indrazneala, simtul pionieratului), 3 (creativitate) sau 9 (simtul aventurii).

Lectia karmica a lui 6

Ai o problema majora legata de asumarea obligatiilor si a responsabilitatilor fata de ceilalti. Iti este greu sa te angajezi in relatii de durata, fie ca este vorba de casatorie sau de prietenie.
Te simti adesea izolat si singur, fara sa intelegi de ce. Cauza este faptul ca de fiecare data cand intri intr-o relatie iti ascunzi sentimentele, punand o bariera de protectie intre tine si celalalt. Trebuie sa inveti sa stabilesti relatii bazate pe sinceritate si afectiune.
Vei invata importanta prieteniei adevarate si a dragostei de durata. Vei invata sa dai, nu doar sa primesti, iar atunci cand este necesar, sa te sacrifici.

Lipsa lui 6 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 2 (cooperare, afectiune), 4 (asumarea obligatiilor) sau 9 (altruism).

Lectia karmica a lui 7

Cauta sa iti aprofundezi cunostintele si sa iti dezvolti talentul intr-un domeniu specific. Iti lipseste vointa sau hotararea de a te perfectiona sau de a-ti cultiva talentele. Invata sa fii propriul tau critic, fara sa te condamni, pentru a-ti putea dezolta abilitatile la intreaga capacitate.
Invata sa nu apreciezi lucrurile dupa aparente si sa fii deschis si la alte puncte de vedere, mai ales in domeniile legate de filozofie, psihologie, spiritualitate.

Lipsa lui 7 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 5 (curiozitate, deschidere) sau 9 (intuitie, spiritualitate).

Majoritatea oamenilor au lipsa aceasta cifra, ceea ce semnifica mai degraba o incapacitate de a percepe dimensiunea spirituala a vietii. Mai ciudat este faptul ca persoanele care au aceasta cifra in nume par sa se confrunte cu mai multe dificultati decat ceilalti – ca si cum ar avea o mana in plus, sau un alt organ in plus, cu care nu stiu ce sa faca. Avand ca si planeta corespondenta Neptun, numarul 7 simbolizeaza tranzitia intre lumea fizica si cea spirituala, si deci extinderea constiintei dincolo de realitatea cotidiana. In cazul in care nu suntem inca pregatiti sa acceptam noile adevaruri ce ni se reveleaza, prezenta acestui numar poate avea o influenta destabilizatoare asupra psihicului. Dar, la urma urmei, suntem cu totii aici ca sa invatam, iar confruntarea cu propriile emotii face si ea parte din invatare…

Lectia karmica a lui 8

Poti sa atragi sume considerabile de bani in viata ta, si chiar sa fii un bun om de afaceri; vei cunoaste insa oscilatii majore pe plan financiar, in mare parte din cauza lipsei de precautie cu care iti gestionezi resursele.
Esti foarte independent si nu suporti sa primesti sfaturi de la altii. Ai tendinta de a manifesta o atitudine de tip “stie-tot” si esti foarte incapatanat.
Va trebui sa inveti sa cheltui banii cu mai multa chibzuinta. Indiferent cat ai castiga, banii se duc la fel de repede pe cat vin. Lectia karmica a lui 8 te va obliga sa iti constientizezi limitarile, precum si limitele resurselor tale. Invata sa fii eficient.

Lipsa lui 8 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 4 (prudenta, eficienta) sau 6 (chibzuinta).

Lectia karmica a lui 9

Cauta sa iti dezvolti compasiunea, toleranta si intelegerea. Invata sa rezonezi cu dificultatile celorlalti. Va veni timpul cand va trebui sa sacrifici o ambitie egocentrica pentru reusita unui proiect sau pentru implinirea unui tel mai extins.
Invata sa iti largesti viziunea asupra vietii, sa vezi lucrurile la scara mare. Nu esti constient de potentialul enorm pe care il ai, de a influenta propriul tau destin si pe al altor oameni. Din aceasta cauza iti infranezi pornirea de a ajuta oamenii sau de a promova unele cauze sociale. Nu ai incredere in umanitate. Refuzi sa iti asumi angajamente fata comunitate sau de omenire.

Lipsa lui 9 poate fi compensata intr-o oarecare masura de prezenta in nume a cifrei 2 (intelegere, toleranta), 5 (minte deschisa), 6 (spirit umanitar), 7 (spiritualitate) sau 8 (viziune).

 

 

 

4 comentarii la articolul “Numerele lipsa sau lectiile karmice”

  1. [...] Contact Este el/easufletulpereche? Ti-ai alescarierapotrivita? Stii saatragi baniiin viata ta? Ti-airezolvatkarma? [...]

  2. [...] Contact Este el/easufletulpereche? Ti-ai alescarierapotrivita? Stii saatragi baniiin viata ta? Ti-airezolvatkarma? [...]

  3. oana rosca spune:
    13 mai 2012 la 17:44

    buna,ce inseamna daca cineva nu are numar karmic, mersi

  4. Sorina spune:
    16 mai 2012 la 18:13

    O persoana care nu are nici un numar karmic a lucrat de-a lungul vietilor trecute ca sa-si rezolve lectiile si ca sa-si completeze abilitatile si talentele ce tin de toate cele noua numere. Aceasta nu inseamna ca in viata actuala nu mai are nimic de invatat. Frecventa cu care numerele apar in nume este la fel de importanta ca si prezenta sau lipsa lor. Aceste aspecte sunt tratate in Numerograma Personalizata.

Comenteaza acest articol

(obligatoriu)
(obligatoriu - nu va fi publicat)